Dictionar

Angiom Tumoare benignă a vaselor sangvine sau limfatice

Analgezic Substanta capabila sa suprime sau sa atenueze durerea prin actiune centrala. medicament destinat suprimarii sau atenuarii durerii

Afta Bășicuță plină cu lichid opalescent, care apare pe mucoasa gurii sau a faringelui și care, prin spargere, lasă în loc o mică ulcerație

Anestezic Substanta prin care se obtine pierderea temporara si reversibila a sensibilitatii intr-o portiune a organismului prin actiune locala asupra terminatiilor si fibrelor nervoase senzitive.

Abces dentar Este o colectie de puroi, bine delimitata de tesuturile din jur. Se manifesta printr-o tumefactie (umflatura) care deformeaza regiunea respectiva. Pielea sau mucoasa care acopera abcesul se afla în tensiune, este rosie şi congestionata, iar la palpare da senzatia de fluctuenta. Starea generala: febra, frisoane, tahicardie, uneori tulburari ale diurezei

Abces periapical Colectie de puroi care se localizeaza la nivelul apexului dintelui.

Abrazie dentara Eroziunea dentara care apare în general atunci cand smaltul dintilor este atacat de catre acizi.

Absenţa congenitală a dinţilor Lipsa de dezvoltare a dintilor de la nastere.

Acidoza bucală Reprezintă un pH salivar scăzut sub 6,3.

Adenita Inflamatie a ganglionilor limfatici.

Adenomatoza labială Aparitia unor glande salivare mici, numeroase şi mai proeminente pe mucoasa labiala.

Aerodontalgie Durere dentara care apare la scaderea presiunii atmosferice în timpul zborului cu avionul sau al ascensiunilor pe munte.

Agenezie dentară Lipsa mugurilor dentari.

Aglutininele salivare Sunt glicoproteine care contribuie la unirea mai multor celule bacteriene în conglomerate

Alveole dentare Cavitatile de la nivelul proceselor alveolare maxilare şi mandibulare în care sunt implantati dinţii.

Alveolita Inflamare a osului alveolar în urma extractiei dentare.

Alveolotomie Incizie chirurgicală a alveolelor dentare.

Amalgamul dentar Material pentru obturaţii de durată, nefizionomic, plastic în momentul introducerii în cavitate, neaderent şi care devine rigid după priză.

Amelogeneza Procesul de formare a smalţului.

Amelogeneza imperfectă Displazie a smalţului de origine genetică. Se formează un smalt cu deficienţe şi o imperfectiune calitativa. Clinic smaltul este rugos, exista depresiuni şi cute, poate fi uneori fragil alteori rezistent.

Amprentă Copia negativă, fidelă a unei regiuni anatomice, folosită pentru confectionarea lucrărilor fixe sau mobile.

Amprentă "wash-technic" de spălare Foloseşte 2 materiale de amprentă simultan. Tehnica: se aplică elastomerul chitos în portamprenta; peste acesta se depune un strat de elastomer fluid; elastomerul fluid se aplica simultan şi pe campul protetic; se insera lingura pe campul protetic şi se asteapta priza acestuia.

Amprenta anatomică Amprenta care redă situaţia anatomică în repaus, fără a realiza mişcările funcţionale în timpul amprentării.

Amprenta funcţională Amprenta în care parţile moi (frenuri, bride, buze, planseul bucal) îşi crează loc în materialul de amprentă, pentru ca viitoarea proteză să nu interfereze cu ţesuturile moi în timpul unor mişcări ale acestora.

Amprenta în doi timpi Se amprentează campul protetic cu un material cu vascozitate crescută. După priza se dezinseră de pe campul protetic. Se îndepărteaza regiunile retentive din amprentă şi se efectuează canale pt. evacuarea surplusului de material fluid. Se aplică materialul fluid peste cel întărit şi se insera pe câmpul protetic.

Amprentă optoelectronică Elimină parţial sau total materialul de amprentă. Este un model virtual folosit în tehnicile CAD/CAM. Necesită timp scurt (max. 30 sec.).

Amputaţie radiculară îndepărtarea uneia sau mai multor rădăcini ale unui dinte pluriradicular.

Anchiloza dentară Sudura rădăcinii dentare la osul alveolar, în urma pierderii periodontiului. Osul alveolar este în contact direct cu rădăcina dintelui, fuzionând cu aceasta în suprafaţă.

Anomalii dentare Deviaţii în dezvoltarea normală a dinţilor. Anomaliile pot fi de număr, de volum, de formă sau de structură.

Anticariogen Substanţă care neutralizează efectul unui agent cariogen.

Apa de gura soluţie care contine medicamente sau alte substante active cu rolul de a spala dintii şi restul cavitatii bucale, de a vindeca leziunile inflamatorii ale mucoasei bucale şi faringiene, avand, de asemenea, actiune antibacteriana şi astringenta, indepartand mirosul urat din gura şi reducand acumularea de placa bacteriană.

Aparat de detartraj cu ultrasunete Acest aparat se bazează pe principiul vibratiilor mecanice de inalta frecventa. Frecventa variaza intre 20.000 şi 45.000 Hz (20.000 - 45.000 de cicluri pe secunda).

Aparat de detartraj cu unde sonice Acest aparat se bazeaza pe principiul vibratiilor mecanice de inalta frecventa. Frecventa aproximativa este de 8.000 Hz (8.000 de cicluri pe secunda). Oscilatia partii active este antrenata cu ajutorul aerului comprimat.

Aparat ortodontic Aparat confectionat din acrilat, metal sau combinatii ale acestora. Aplicat în cavitatea bucala, acesta are rolul de a corecta anomalia dento-maxilara, de a pastra rezultatul obtinut şi de a preveni instalarea recidivei.

Aparat ortodontic din ceramica Poate fi folosit de catre pacientii care doresc un tratament ortodontic mai discret decat în cazul aparatului ortodontic metalic sau în cazul aparatului ortodontic Damon. Aparatul de ceramica are bracket-ii de culoarea dintelui şi este mai greu vizibil de la departare decat aparatul clasic sau Damon.

Aparat ortodontic fix Aplicatii ortodontice atasate de dintii pacientului cu ciment dentar şi benzi circumferentiale, sau direct prin lipire.

Aparat ortodontic funcţional Utilizat de obicei în prima faza a tratamentului ortodontic pentru a face schimbari, scheletice şi dentare, pe masură ce pacientul creşte.

Aparat ortodontic invizibil - Invisalign Tratament ortodontic discret, atât de discret încât nimeni nu îţi va da seama ca îţi îndrepţi dinţii. Sistemul de alignere invizibile din plastic de la Invisalign este una dintre soluţiile cele mai elegante pentru probleme de ortodonţie minore, dar şi cea mai scumpă. Aligner-ele sunt realizate de către Align Technologies şi se schimbă din 2 în 2 săptămâni.

Aparat ortodontic lingual Aparatul de metal se aşează în partea interioară a gurii (în zona limbii, de aici şi numele de tehnică linguală). Aparatul ortodontic este invizibil (pe partea vestibulară nu există nici un semn că s-ar purta aparat).

Aparat ortodontic metalic Aparatul metalic este una dintre cele mai comune metode de tratament ortodontic. Există aparate metalice cu brackets ce au nevoie de un element de legatură cu arcul, altele, numite "self ligating" nu mai au nevoie de aşa ceva, pentru că deţin ele însăle un sistem de închidere pe arc.

Aparatul dento-maxilar (ADM) Este compus din: oasele maxilare, arcadele dentare, articulaţia temporo-mandibulară, muschii mobilizatori ai mandibulei, muschii oro-faciali (muschii mimicii), limba, glandele salivare, mucoasa cavitaţii bucale, tegumentele regiunii crevico-faciale.

Apex radicular Vârful rădăcinii unui dinte. Acesta prezintă un orificiu (numit foramen apical) prin care pătrunde pachetul vasculo-nervos.

Apexectomie Îndepartarea chirurgicală a apexului dintelui.

Apexlocator Aparat cu care se masoară lungimea de lucru al canalului radicular. Acesta funcţionează prin măsurarea rezistenţei electrice, semnalând de îndată ce vârful acului ajunge la nivelul foramenului apical.

Apical Vârful rădăcinii dentare.

Apofiza alveolara Portiunea oaselor maxilare în care sunt implantate radacinile dentare.

Arcada dentara Totalitatea dintilor implantati în alveolele osului maxilar (=arcada superioara) sau mandibular (=arcada inferioara).

Arcuri de sârmă ortodontice Principala porţiune de ghidaj pentru aparatele ortodontice fixe. Arcul de sârma este atasat de bracket-uri prin ligaturi de sarma sau elastice pe versantul vestibular sau lingual al dintilor, în functie de rolul arcului. Arcurile de sârma acţionează fie pentru a mişca dinţii individuali, fie pentru a-I menţine într-o poziţie fixă dorită.

Aspirator de salivă Dispozitiv utilizat pentru succiunea fluidelor şi a resturilor din gura pacientului.

Atritie dentară Proces fiziologic de uzură a suprafeţei dentare. Apare frecvent la dinţii temporari.

Boala Alterare a sanatatii unei fiinte vii. Modificare organica sau functionala, tulburare a echilibrului normal al organismului - proces patologic care afecteaza organismul

Benzocaina Este un anestezic de contact, indicat in afectiuni ale laringelui, faringelui, cavitatii bucale, ulcer gastric in faza dureroasa, in afectiuni dermatologice (eczeme, prurit), hemoroizi, fisuri anale.

Banda din celuloid Banda de contur din celuloid utilizată ca matrice şi se foloseşte pentru a înlocui peretele interproximal şi pentru a reface punctul de contact.

Benzi ortodontice Benzi din oţel inoxidabil, circumferentiale, corespunzatoare fiecarui dinte şi sunt folosite pentru conectarea prin cimentare a aplicaţiilor ortodontice.

Biodontica Ramură a stomatologiei care promovează diagnosticarea afecţiunilor dentare utilizând bio-tehnologia şi nano-tehnologia pe baza genomică; cât şi repararea, restaurarea şi înlocuirea structurilor craniofaciale orale sau dentare cu materiale biologice naturale de origine celulară.

Bizotare În protetica a fost propus ca "mijloc de reducere a discrepantei marginale" (Rosenstiel). Astfel, cu ajutorul unor freze sau instrumente de mâna se realizeaza un unghi de 30-40 grade la nivel marginal. În odontoterapie, la obturaţiile din materiale compozite, pentru a creşte adeziunea, se realizează un unghi de 45 grade la nivel marginal (în smalţ)

Boli parodontale Sunt infecţii ale ţesuturilor de suport ale dintelui cauzate de o serie de microorganisme care se asociaza şi formează biofilmul natural de la suprafaţa dintelui şi epiteliului gingival, care afectează în mod specific structurile gingivoparodontale.

Bolta palatină Este situată în regiunea superioară a cavitatii orale, anterior şi lateral este delimitată de arcada alveolo-dentară superioară, iar spre posterior se continuă cu valul palatin.

Bont dentar Unitatea dentară rezultată după prepararea protetică (şlefuire), în scopul adaptării coroanei protetice.

Borduri de ocluzie Bucăţi de ceară utilizate în timpul unei proteze mobilizabile pentru a putea determina relaţia inter-arcadică în zonele în care lipsesesc dinţii.

Breşa dentară Spaţiul edentat (fără dinţi) care este delimitat de dinţi la ambele extremităţi, se numeşte breşa edentată intercalată. Când spaţiul edentat este delimitat doar la o singură extremitate (mezial) se numeşte breşa edentată terminală.

Brida jugală Formaţiune mucoasă care uneşte procesul alveolar cu porţiunea jugală (obrazul). Bridele jugale sunt situate la nivelul premolarilor, în zonele laterale ale arcadei dentare.

Brida labială Formaţiune mucoasă care uneşte procesul alveolar cu buză. Brida labială este situată între incisivii centrali la caţiva mm de aceştia.

Bruxismul Este o parafuncţie orală caracterizată prin strângerea, scraşnirea dinţilor, mai ales în timpul somnului. Cauzele pot fi locale (diferite dizarmonii ocluzale: obturaţii sau lucrări protetice neadaptate ocluzal, migrări sau basculări dentare) sau generale (anxietate, stress, probleme digestive) şi conduce la abraziune dentară.

Cement dentar material folosit în obturația provizorie a cariilor și la fixarea unor proteze

carie Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate

Cadrul pentru diga de cauciuc (Young) Utilizat pentru a ţine diga de cauciuc pe faţa pacientului, ea menţine izolarea prin îndepertarea digiei din calea de acces.

Campul protetic Totalitatea elementelor morfologice cu care lucrarea protetică prezintă raporturi de contact fiind alcătuit din ţesuturi dure şi moi.

Candidoza bucală Este o infecţie fungică (Candida Albicans cel mai frecventă) a mucoasei bucale.

Candidozele cutaneo-mucoase Sunt infecţii micotice acute, subacute, mai rar cronice, provocate de specii de ciuperci din genul Candida, cu localizare pe piele, unghii sau pe mucoase (gură, tubul digestiv, vagin, bronhii, plamâni). Terenul este factorul de bază în apariţia manifestarilor determinate de infecţia micotică.

Canini Sunt dinţi puternici, cu rădăcină foarte lungă. Coroana lor dentară prezintă un vârf ascuţit, scopul lor fiind de a sfâşia alimentele şi poartă numele de canini deoarece sunt foarte bine dezvoltaţi la câini. La om sunt în număr de 4 (2 superiori şi 2 inferiori). Au o singură rădăcină.

Canula pentru evacuare orală Vârf de plastic sau de metal introdus în gura pacientului pentru a prelua saliva, sângele sau alte resturi ale tratamentului stomatologic.

Compomer dentar Material de obturaţie fizionomic care îmbină proprietăţile chimice ale glassionomerilor cu calităţile materialelor compozite.

Compozit dentar Materiale de obturaţie fizionomice, utilizate atât pentru restaurarea dinţilor frontali, cât şi a celor laterali.

Contenţia Etapa pasivă de încheiere a tratamentului ortodontic care urmăreşte menţinerea rezultatului obtinut şi prevenirea recidivei.

Coroana dentară Partea vizibilă a dintelui în cavitatea bucală (în mod normal, când nu există retracţii gingivale). Forma sa diferă în funcţie de tipul dintelui. Astfel incisivii au forma de daltă, pentru a tăia alimentele, caninii sunt ascuţiţi pentru a putea sfâşia din alimente, iar premolarii şi molarii sunt prevăzuţi cu o suprafata speciala, formată din cuspizi şi şanturi, pentru a permite mestecarea şi triturarea alimentelor.

Creasta zigomatico-alveolar Se gaseşte în partea posterioară a vestibulului superior în dreptul molarului 1 şi 2.

Debridarea gingivală Acţiunea de îndepărtare din şanţul gingival sau din pungile parodontale a plăcii bacteriene, a produşilor de metabolism produşi de placă bacteriană, a detritusului organic moale sau a urmelor de tartru inclavat în cementul radicular.

Demulare Este procedeul de separare a amprentei de modelul turnat.

Dentiform Model care are forma unui dinte.

Dentinogeneza Este procesul de formare al dentinei.

Diafanoscopia Este o metodă de evidenţiere a cariilor incipiente localizate pe mijlocul feţelor proximale, cât şi a necrozei dentare, valabilă doar la dinţii frontali.

Diastema Spaţiul existent între incisivii centrali superiori sau inferiori.

Dinţi Organe osoase mici, alcătuite din smalţ, dentină şi cement, hrănite şi inervate de pulpa dentară din interiorul lor.

Dinţi de lapte Dinţii care le cresc copiilor în primii ani de viaţa şi care cad mai târziu, fiind înlocuiţi cu dinţii permanenţi.

Dinţi natali Sunt dinţi prezenţi în cavitatea bucală în momentul naşterii.

Dinţi neonatali Sunt dinţi care erup în perioada perinatală (prima lună de viaţă).

Dinţi supranumerari Sunt formaţiuni alcătuite din minim două substanţe dentare care se formează în plus faţă de numărul obişnuit de dinţi.

Dispozitivul Herbst Este un aparat de metal utilizat în ortodonţie. El constă în 4 coroane metalice plasate pe molarii 1 (ultimii) de pe fiecare cadran. În total 4 molari, deci 4 coroane. De coroanele de pe arcada superioara sunt ataşaţi 2 cilindri de metal. De coroanele de pe mandibula putem vedea 2 bare metalice, paralele cu dinţii laterali. Aparatul este completat de 2 tije şi posibil un surub de activare.

Ectopia dentară Situarea unui dinte (complet sau parţial erupt) cu mai mult de 2-3 mm în afara sau înăuntrul arcadei dentare.

Edem Quincke Accident alergic produs în urma anesteziei loco-regionale, manifestat prin edem difuz al feţei, cu tumefacţii accentuate ale pleoapelor şi buzelor.

Edentaţie Stare fizio-patologică ce se caracterizează prin pierderea de la 1-16 dinţi pe o arcada dentară.

Egresiune dentară Fenomen de erupţie dentară pe arcadă cu depăşirea planului de ocluzie, determinat de lipsa dintelui antagonist sau de infecţia dintelui care egresează.

Elevator Instrument folosit pentru extracţii dentare şi ale resturilor radiculare, precum şi în secţionarea ligamentului circular alveolo-dentar.

Erupţie dentară Fenomen fiziologic prin care dinţii migrează pe masură formării lor, traversând osul şi fibromucoasă gingivală, exteriorizându-se pe procesul alveolar, în cavitatea bucală.

Extensie preventivă Îndepărtarea marginilor de smalţ prin secţionarea celor de risc ridicat pentru a le aduce într-o zonă cu risc mai redus de recidivă.

Extirpare devitală Metodă chirurgicală prin care se îndepărtează pulpa dentară în totalitate, după insensibilizarea ei cu mijloace chimice

Extirpare vitală Metodă chirurgicală prin care se îndepărtează în totalitate pulpa dentară sub efectul anesteziei.

Extracţie Intervenţie de necesitate, care constă în îndepărtarea unui dinte bolnav, care provoacă şi întreţine procese patologice locale, regionale şi generale, ce nu pot fi rezolvate prin tratamente conservatoare.

Fanta labială Este delimitată superior de marginea inferioară a buzei superioare şi inferior de marginea superioară a buzei inferioare.

Faţeta de abraziune Reprezintă o zonă lucioasă numai în smalţul ocluzal, ce are corespondenţă identică pe dinţii antagonişti. Cel mai bine se evidenţiază pe modelul de studiu.

Fibromatoza gingivală ereditară Este o afectiune gingivală rară care se manifestă prin marirea volumului gingiei fixe, localizat sau generalizat. Se transmite genetic autozomal atât dominant, cât şi recesiv.

Fibronectina Se gaseşte în saliva dar şi în alte lichide biologice. Are o viaţă scurtă în salivă, fiind inactivată de proteazele salivare. Actionează, în special, pe Streptococcus mutans.

Fir de mătase Mijloc secundar de igienă bucală, ce urmareşte îndepărtarea resturilor alimentare din spaţiile interdentare, fără lezarea parodonţiului marginal.

Fişa stomatologică de examinare Conţine: unitatea în care are loc consultul, data, numele medicului, nr. de înregistrare, date pacientului, anamneza, antecedente personale şi heredocolaterale, examenul clinic obiectiv, examenul clinic indirect, diagnostic, tratamentul.

Fistula dentară Canal format accidental sau operator, care comunică cu o glandă sau o cavitate şi drenează secreţiile acestora.

Fisuri dentare Spărturi ale smalţului sau smalţ plus dentina, fără pierdere de substanţa, dificil de diagnosticat.

Fisuri Stillman (retracţii gingivale asimetrice) pleacă de obicei de la un feston gingival îngroşat, când gingia îşi modifică conturul sub forma unei retracţii apicale de câţiva mm.

Fordyce, granulaţii Sunt glande sebacee prezente în mod neobişnuit la nivelul mucoasei jugale sau labiale.

Frenul buzei superioare Plica dezvoltată a mucoasei întinsă pe linia mediană între buza superioară şi mucoasa alveolară.

Gingie fixă Porţiunea de gingie care acoperă procesul alveolar. Are culoare roz pal şi are suprafaţa keretinizată datorită microtraumatismelor masticatorii.

Gangrenă pulpară Mortificare septică a pulpei dentare caracterizată prin descompunerea ei sub acţiunea germenilor anaerobi de putrefacţie, care interesează strict teritoriul dintelui (gangrena simplă) sau şi cu implicarea parodonţiului apical (cangrenă complicată).

Gaură infraorbitală Se gaseşte în zona bucală a şantului vestibular superior, pe verticală care trece între premolarii superiori.

Gaură mentală Se gaseşte în şantul vestibular inferior labial, între rădăcinile celor 2 premolari inferiori.

Gingia Este ţesutul care înconjoară dinţii, acoperind osul alveolar (este strâns legată de periost). Gingia acoperă şi spaţiile interdentare unde dă naştere la papilele interdentare.

Gingie marginală Porţiunea atasată de coletul dinţilor, dincolo de osul alveolar. Are un aspect neted.

Gingivectomia Este intervenţia chirurgicală prin care se îndepărtează peretele moale (extern) al pungilor parodontale, gingia hiperplaziată şi pungile false sau adevarate subiacente.

Gingivită ulcero-necrotică Este o inflamaţie acută şi necrozantă a marginii libere a gingiei şi a parodonţiului marginal. Se mai numeşte gingivită ulcerativă acută sau angină Vincent, atunci când afecţiunea prezintă o forma gravă cu extindere spre alte regiuni ale cavitaţii bucale-palat, obraji, limbă şi loja amigdaliană.

Gingivo-stomatită odontiazică Este o formă particulară localizată a gingivitei ulcero-necrotice. Apare ca o complicaţie a pericoronaritelor supurate sau congestive ale molarilor de minte incluşi sau semiincluşi.

Gingivoplastie Conturarea chirurgicală a gingiei.

Glandă salivară Masa de ţesut cu rol de secreţie a salivei la nivelul cavităţii bucale.

Glosită Inflamaţie a limbii caracterizată printr-o modificare a aspectului şi a culorii acesteia, care devine roşie şi dureroasă şi printr-o atrofiere a papilelor.

Halenă fetidă Miros neplăcut al cavităţii bucale rezultat din metabolismul microorganismelor din cavitatea orală, fermentarea alimentelor, desfăşurarea unor procese patologice infecţioase, producerea unor procese de necroză în cavitatea orală sau tulburări ale procesului digestiv, etc.

Halistereză Proces reversibil de demineralizare osoasă în parodontopatia de natura inflamatorie, care este localizat la nivelul limbusului osului alveolar.

Halitoză Miros neplăcut al aerului expirat.

Hârtie de articulaţie Material diferit colorat (roşu, albastru) folosit în depistarea obstacolelor ocluzale prin înterpunerea ei între cele două arcade maxilare.

Herpesul bucal Este o infecţie virală comună provocată de virusul herpes simplex ce se prezintă sub forma unor vezicule pruriginoase pline cu fluid. Majoritatea oamenilor au parte de cel puţin un episod viral cu herpes simplex în cursul vieţii. Există două tipuri principale de virus herpes simplex: tipul 1, asociat mai ales cu infectiile faciale şi bucale şi tipul 2, care prezintă de regulă afectare genitală. Atât tipul 1 cât si tipul 2 de herpes simplex sunt rezidenţi într-o stare latentă în fibrele nervoase care conduc sensibilitatea de la nivelul pielii. În timpul unui atac viral, virusul se multiplică pe traiectul nervilor şi la suprafaţa pielii şi produce leziunile specifice acestei infecţii. După vindecare, virusul nu se mai multiplică cu aceeaşi rata şi se retrage de la nivelul pielii în lungul fibrelor nervoase, revenind la starea latentă, fără semne clinice, de dinaintea infecţiei.

Hertwig, teaca Este o formaţiune de natură epitelială cu rol în formarea rădăcinii dinţilor şi în iniţierea formării dentinei radiculare.

Heterotopia dentară Reprezintă situarea unui dinte în cu totul alt loc decât locul natural sau pe arcadă (de ex.: canin între incisivii centrali).

Hiperestezia dentinară Este o durere ascuţită, de scurtă durată, datorată expunerii dentinei la stimuli termici (rece, fierbinte), tactili, osmotici sau chimici.

Hiperkeratoza Îngroşare anormală a stratului cornos.

Hiperplazie gingivală Creşterea de volumul a gingiei ca urmare a multiplicării numărului de celule care o alcătuiesc.

Hiperplazie gingivo-mucoasă protetică Leziune traumatică cronică de tip hiperplazic, produsă de protezele mobile prost adaptate.

Hipersensibilitatea dentinară Sensibilitate excesivă a unui dinte aparută ca urmare a expunerii directe a canaliculelor dentinare la acţiunea agenţilor agresori din cavitatea bucală (care nu permit pulpei dentare să se adapteze la noile condiţii): traumatisme dentare, şlefuiri, denudarea cementului radicular în treimea cervicală; durerea la excitanţii termici şi chimici încetează odată cu îndepărtarea excitantului şi lipseşte la excitanţii mecanici (palpare cu sondă, masticaţie, periaj).

Hipertrofie gingivală Creşterea de volum a gingiei ca urmare a creşterii dimensiunilor celulelor care o alcătuiesc.

Implantologie Disciplină medicală care studiază implanturile și transplanturile de organe în stomatologie

Implantul dentar Reprezintă rădăcina unui dinte artificial ce urmează a înlocui dintele lipsă de pe arcadă. Implantul dentar este de fapt un surub de titan care este plasat prin tehnici speciale în interiorul osului maxilar/mandibular pentru a înlocui dintele/dinţii lipsă de pe arcadă.

Incisale inferior Punctul dentar cel mai superior, mezial şi vestibular al muchiei incizale a incisivilor centrali inferiori.

Incisale superior Punctul dentar cel mai inferior, mezial şi vestibular al muchiei incizale a incisivilor centrali superiori.

Incisivi Sunt dinţii din partea frontală a gurii. Scopul lor este de a tăia şi muşca alimentele, marginea lor fiind dreaptă şi ascuţită. Sunt în număr de 8 (4 centrali - 2 superiori şi 2 inferiori - şi 4 laterali - 2 superiori şi 2 inferiori).

Incluzia dentară Rămânerea unui dinte intraosos sau submucos după perioada sa normală de eruptie.

Inflamaţie pulpară Totalitatea reacţiilor şi proceselor cu caracter de adaptare, care se dezvolta în pulpă, într-o succesiune de faze, ca urmare a acţiunii unui agent patogen.

Infradentale Punctul cel mai superior şi anterior al rebordului alveolar inferior în plan mediosagital, plasat în vârful langhetei osoase dintre cei doi incisivi centrali inferiori.

Inlay dentar Obturaţie dentară pregătită în laborator după amprenta cavitaţii dentare în prealabil curăţată şi fasonată cu scopul de a reconstitui forma anatomică a dintelui; poate fi din ceramică sau metal nobil (aur) şi se aplică pe dinte prin cimentare.

Inocluzie Lipsa de contact ocluzal al arcadelor dentare.

Inocluzie fiziologică Raportul dintre cele două arcade dentare aflate în stare de repaus; se caracterizează prin existenţa unui spaţiu de 2-4mm între suprafeţele ocluzale antagoniste.

Jacket Coroană de înveliş ceramică ce acoperă un dinte deteriorat sau inestetic.

Jugal Termen care se referă la obraz.

Köplik Este un semn patognomonic în rujeolă şi constă în apariţia unor mici papule albe, pe mucoasa jugală, bilateral, în dreptul molarilor.

Leziune Termen prin care este denumita orice alterare morfologica, patologica sau traumatica, produsa la nivel tisular sau celular.

Lactoferina Proteină care se gaseşte în salivă şi lapte. Are efect bacteriostatic asupra unui spectru larg de germeni (prin scăderea fierului liber din mediu, necesar dezvoltării bacteriilor).

Lambou Fragment dintr-un ţesut care nu este legat de ţesutul de origine decât printr-un pedicul nutritiv.

Leucoedemul Modificare de aspect al mucoasei jugale. Ea devine opalin-albicioasă, uşor plicaturată ca un val translucid.

Leucoplazia "păroasă" Leziune caracteristică la pacienţii cu SIDA şi ea se mai poate întâlni şi în alte imunodeficiente. Leziunea se manifestă sub forma unor placarde leucoplazice situate pe marginea limbii (uni-sau bilaterală).

Leucoplazia bucală Pată sau o placă albă nu mai mică de 5 mm diametru care nu poate fi înlaturată prin ştergere şi care nu poate fi clasificată în nici o altă boală diagnosticabilă.

Leucotaxina salivară Polipeptid care creşte permeabilitatea capilară şi stimulează diapedeza leucocitelor neutrofile.

Leziuni cuneiforme de colet Semn patognomonic în trauma ocluzală. Au un aspect triunghiular pe secţiune, cu pereţii puţin modificaţi de culoare, cu consistenţă dură şi evoluţie lentă.

Lichen plan bucal Dermatoză cutaneo-mucoasă de natură necunoscută. Leziunile cutanate apar sub forma unor papule mici, iar leziunile bucale mucoase apar sub forma unor leziuni keratozice, atrofice, erozive şi buloase/veziculare (polimorfism lezional în funcţie de vechimea bolii).

Limba Organ muscular acoperit de mucoasă, situat în cavitatea bucală şi în faringe, cu rol în masticaţie, deglutiţie, gust şi vorbire.

Limba fisurată Anomalie foarte frecventă transmisă autozomal dominant; poate fi considerată o variantă a normalului în care limba prezintă pe faţa dorsală numeroase şanturi sau creşte epitelizate de mărimi diferite; când volumul limbii este mare marginile sale prezintă amprentele dinţilor laterali; datorită numeroaselor sale anfractuozităţi, limba fisurată prezintă un mediu ideal pentru staza şi multiplicarea bacteriană, astefel încât ea predispune la numeroase infecţii superficiale.

Linerii Sunt substanţe care se aplică pe pereţii unei preparaţii dentare în scopul de a crea o barieră faţă de acţiunea iritantă a unor materiale de obturaţie şi a penetrării salivei la interfaţa restaurării dentare cu preparaţia.

Lingual Reprezintă faţa internă a dinţilor inferiori, dinspre limbă.

Lingură de amprentă Este un suport pe care se aplică materialul de amprentă şi cu care se efectuează amprentarea câmpului protetic.

Lingură individuală Se realizează pentru fiecare caz în parte. Aceasta se utilizează în edentaţiile totale sau parţiale. Amprentele luate cu linguri individuale sunt superioare celor luate cu linguri standard, deoarece la amprentele cu linguri individuale materialul de amprentă este dispus în strat uniform şi subţire. Amprentele cu linguri prefabricate prezintă un strat de amprentă neuniform şi gros, astfel datorită contracţiei diferite, pot să apara deformări.

Linia oblică internă Se situează pe faţa internă a osului mandibular şi se întinde de la apofizele genii până la nivelul ultimului molar.

Medicament Preparat utilizat pentru a preveni, a diagnostica, a trata o boala, un traumatism sau pentru a restaura, a corecta, a modifica functiile organice

Macrodontie Anomalie dentară ereditară caracterizată prin apariţia pe arcada dentară a unuia sau mai multor dinţi măriţi în volum; pe lângă creşterea dimensiunilor coronare şi radiculare, dinţii afectaţi prezintă şi o accelerare a dezvoltării şi a erupţiei; macrodonţia poate fi localizată, parţială sau generalizată.

Malocluzie dentară Contact defectuos al ansamblului dinţilor de pe un maxilar în raport cu celălalt atunci când gura este închisă.

Mandibulă Os în formă de potcoavă apartinând maxilarului inferior, care se uneşte cu craniul prin articulaţia temporomandibulară.

Măsea de minte Al treilea molar se mai numeşte şi "măsea de minte", iar ştiinţific "Dens sapientiae" sau "Dens serotinus".El este situat în partea posterioară a arcadelor dentare, fiind un dinte lateral.

Masticaţie Activitate fiziologică, factor principal în formarea şi evoluţia ocluziei în plan mezio-distal.

Materiale de amprentă Produse ce reproduc fidel amănuntele câmpului protetic.

Matricea dentară Este o piesă dentară metalică sau nemetalică care se fixează pe dinte după diferite tehnici, având ca scop adaptarea perfectă a obturaţiei la nivelul pragului gingival şi realizarea unei arii de contact cu dintele vecin corect plasate.

Menton Este o proeminenţă osoasă anterioară, mediană, rotunjită, a mandibulei.

Microabraziunea smalţului Metodă foarte bună şi cu rezultate de durată pentru îndepărtarea zonelor de smalţ cu coloraţii de diferite origini, cu o folosire uşoară şi nedureroasă pentru pacient.

Mobilometru Instrument de măsurare a mobilităţii dentare cu o precizie de 10 microni.

Molar de 6 ani Dinte permanent, care conform lui Angle este cheia ocluziei. Produce cea de-a doua înălţare a ocluziei şi stabileşte relaţiile ocluzale în plan vertical. Apare în jurul vârstei de 6 ani.

Molari Dinţi cu patru sau cinci cuspizi şi au rolul de a mesteca şi tritura alimentele. Sunt în număr de 12 (6 superiori şi 6 inferiori). Molarii superiori au trei rădăcini, iar cei inferiori au două rădăcini.

Mucocel Chist mucoid al glandelor salivare mici (accesorii) care se formează în urma microtraumatismelor legate de obiceiuri şi ticuri. Este mai frecvent la buza inferioară, dar poate fi întâlnit şi pe mucoasa obrazului, limbii sau a planseului bucal.

Nanism dentar Distrofie dentară caracterizată prin dinţi foarte mici, cu forma normală sau modificată.

Nasion Punctul osos cel mai anterior al suturii frontonazale.

Necroză pulpară Mortificarea aseptică a pulpei dentare cu epuizarea mijloacelor sale defensive, sub acţiunea agresivă a unor agenţi fizico-chimici.

Nevralgia Durere severă resimţită pe traiectul unui trunchi nervos.

Nevralgie de trigemen Boală neurologică ce se manifestă prin crize frecvente de durere foarte violentă; iniţial atacurile sunt de scurtă durată, sub forma de şoc paroxostic, unilateral al feţei sau al cavităţii orale, deosebit de sever; boala poate însă progresa producând crize din ce în ce mai lungi, mai frecvente şi mai intense; atacurile dureroase pot fi spontane sau declanşate de stimulari uşoare ale feţei precum spălat, ras, aplicarea machiajului; boala afectează mai mult femeile decât bărbaţii şi apare mai des după vârsta de 50 de ani.

Obturaţia dentară Plomba folosită pentru a reface lipsa de structură dentară în urma formării cariilor. Medicul stomatolog curăţa zona afectată, folosind freze adecvate şi reface forma dintelui cu un material specific zonei laterale sau frontale.

Obturaţia fizionomică fotopolimerizabilă Obturaţie realizată din materiale estetice, de culoarea dinţilor naturali, care se aplică şi se întăresc prin folosirea unui fascicul al unei lămpi foto, care polimerizează materialul.

Ocluzia adânc acoperită Anomalie dentomaxilară caracterizată prin supraocluzie accentuată (incisivii superiori depăşesc incisivii inferiori în sens vertical peste 3 mm) şi retrodenţia tuturor incisivilor superiori sau numai a centralilor. Are pronunţat caracter ereditar.

Ocluzia deschisă Anomalia dentomaxilară caracterizată prin existenţa unui spaţiu de inocluzie verticală, după ce pacientul şi-a terminat mişcarea de închidere a gurii.

Ocluzometru Willis Aparat care măsoară dimensiunea verticală de ocluzie (DVO) prin măsurarea distanţei între două puncte arbitrare de pe maxilar şi mandibulă, pacientul aflându-se în poziţia de intercuspidare maximă.

Ophrion Punct osos aflat la intersecţia liniei mediane cu tangenţă la arcadele sprâncenoase.

Orbitale Punctul osos cel mai inferior al rebordului orbitar inferior.

Oreionul (parotidita epidemică) boală infecţiosă acută, extrem de contagioasă, provocată de virusul urlian.

Ortodonţie Parte a stomatologiei care asigură aşezarea în poziţie normală a dinţilor pe arcadele dentare. Metoda de tratament a anomaliilor dentomaxilare.

Osteotomia transmaxilară Trepanarea osoasă vestibulară în dreptul apexului radicular al dintelui interesat, în vederea drenării colecţiei purulente.

Otodinia Durere auriculară determinată de afecţiunile urechii: otitele externe, medii sau mastoiditele.

Parodontiu marginal este format din toate tesuturile care mentin si sustin in acelasi timp dintii in oasele maxilare

Palatoschizis Anomalie congenitală caracterizată printr-o despicătura la nivelul palatului dur şi a vălului palatin. Despicatură velopalatină poate apărea izolat sau poate fi asociată cu alte malformaţii ale craniului, în special cu cheiloschizis ("buză de iepure" - copilul se naşte cu buza superioară despicată, dar sunt afectate şi nasul, creasta alveolară; "gura de lup" - pe lânga buză mai este despicată şi bolta palatină şi cavitatea bucală, astfel încât cerul gurii comunică cu nasul).

Palparea Medicul poate aplica presiunea digitală extraoral şi intraoral deasupra apexului dintelui suspectat. O umflatură poate indica o condiţie parodontală patologică.

Papilomatoza orală floridă Afecţiune premaligna alcătuita din buchete papilomatoase, verucoase ce apar pe mucoasa jugală, gingii şi palatul dur.

Papilomavirusurile Produc o serie de tumori benigne ale mucoasei (veruci, papiloame) şi sunt implicate în oncogeneza carcinomului de mucoasă.

Paralizia Bell (paralizia facială periferică) paralizia sau slăbiciunea muşchilor de la nivelul unei hemifeţe.

Parodontoza Afectează ţesuturile ce au rolul susţinerii dinţilor în os şi anume: cementul de pe suprafaţa rădăcinilor dentare, osul alveolar şi ligamentele parodontale. Este vorba de o inflamaţie care determină în timp absorbţia osului, retragerea gingiei şi dezvelirea rădăcinilor.

Pedodonţie Specialitatea medicală dentară care se ocupă de: patologia odontală şi parodontală a dinţilor temporari şi permanenţi în perioada de creştere, de patologia mucoasei cavităţii bucale a copilului şi a adolescentului şi de metodele de prevenire şi tratament ale afecţiunilor stomatologice ale copilului şi adolescentului.

Pelicula salivară Film glicoproteic care aderă de suprafeţele dinţilor. Aceasta apare după puţin timp de la periajul corect al dinţilor. Pelicula nu conţine bacterii şi participă la procesele de remineralizare - demineralizare a smalţului. O data cu colonizarea peliculei salivare cu bacterii gram pozitivi, aceasta ia denumirea de placă bacteriană.

Pemfigus Este o afecţiune cutaneo-mucoasă autoimună care se manifestă clinic prin formarea unor leziuni buloase şi apoi ulcerative cronice la nivelul cavităţii bucale. Ulceraţiile au tendinţa de confluare, prezentând aspect de hartă. O uşoară tracţiune a mucoasei vecine aparent sănătoase duce la clivaj epitelial-semnul Nikolski pozitiv. Leziunile bucale pot preceda cu 9 luni-1 an apariţia leziunilor cutanate (în 60% din cazuri).

Pene dentare Accesorii ce permit adaptarea matricei la pragul gingival şi datorită elasticităţii ligamentelor parodontale facilitează o separaţie a dinţilor.

Pensa Instrument standard, folosit în stomatologie pentru a pune sau pentru a îndepărta obiecte mici din cavitatea bucală.

Piatra dentară Numită popular şi "piatră", tartrul dentar reprezintă un depozit dur, calcifiat ce se depune pe suprafeţele dentare, îndeosebi pe feţele interioare ale incisivilor inferiori, pe faţa dinspre obraz a molarilor superiori, precum şi în regiunile în care dinţii nu se pot curaţa corespunzător (dinţi înghesuiţi, respectiv cei pe care nu se mestecă din pricina unor dureri). De asemenea, tartrul dentar se regăseşte şi pe lucrările dentare - coroane, punţi sau plombe.

Pilon de sticlă ZX27 Sticla stomatologică care se foloseşte pentru lucrările protetice fixe pentru extensii distale (se cimentează bontul de sticlă în interiorul ultimei coroane prin cimentare).

Placa bacteriană dentară (biofilmul dentar) Depozitul moale, biofilmul ce aderă de suprafaţa dinţilor sau de alte suprafeţe dure din cavitatea bucală (restaurări protetice fixe sau mobile, implante) şi nu se îndepărteaza la simpla clătire sau la un jet de apa. În orice mostră de placă bacteriană se identifică cel putin 30 de specii bacteriene, astfel încât se poate spune că biofilmele care colonizează suprafeţele dentare sunt printre cele mai complexe biofilme care există în natură.

Plaga Constituie întreruperea continuităţii ţesuturilor, cu sau fără pierderi de substanţă, determinată de o cauză externă (mecanică, fizică sau chimică).

Plicile alveolo-bucale Plici ale mucoasei care traversează şanturile vestibulare; la nivelul maxilarului între cei 2 premolari, iar la mandibulă între canin şi primul premolar.

Pneumatizare Procesul prin care sinusurile maxilare au tendinţa de a se mări în dimensiune în zonele crestelor alveolare edentate (unde dinţii au fost extraşi).

Pogonion Punct osos aflat cel mai anterior în planul mediosagital de pe proeminenţa mentonieră.

Premolari Sunt dinţi cu doi cuspizi, având scopul de a sfâşia şi parşial de a tritura alimentele. Au una sau două rădăcini. Sunt în numar de 8.

Prodenţia Înclinarea vestibulară a dinţilor frontali, fiind mai des întâlnită la arcada superioară.

Profilaxia dentară Metodă de prevenire a bolilor stomatologice.

Prosthion Punctul cel mai inferior şi anterior al rebordului alveolar superior în plan mediosagital, plasat în vârful langhetei osoase dintre cei doi incisivi centrali superiori.

Protetica dentară fixă Studiază metodele şi tehnicile de protezare cu ajutorul lucrărilor (pieselor, restaurărilor) protetice fixe. În general, protezele dentare fixe sunt confecţionate în laborator, de către tehnicianul dentar, dar numeroase proteze fixe provizorii pot fi realizate şi în cabinetul stomatologic.

Protezele fixe unitare (PFU) Sunt restaurări ale unui dinte, indicate pentru tratamentul sau prevenirea apariţiei unor afectări dento-parodontale; cele mai frecvent folosite PFU sunt coroanele dentare.

Pulpa dentară Denumită impropriu nerv dentar, asigură formarea dentinei, precum şi nutriţia, sensibilitatea şi apărarea dintelui. Se distinge pulpa situată în camera pulpară, situată în centrul coroanei, de pulpa radiculară, existentă pe canalul fiecarei rădăcini.

Punctul A al lui Downs Punctul cel mai înfundat sau posterior în planul mediosagital al rebordului alveolar superior; el reprezintă graniţa imaginară între baza maxilarului superior şi procesul alveolar, deci locul de proiecţie al apexurilor incisivilor superiori.

Punctul B al lui Downs Punctul cel mai înfundat sau posterior în plan mediosagital al rebordului alveolar inferior; el reprezintă graniţa imaginară între baza mandibulei şi procesul alveolar, deci locul de proiectie al apexurilor incisivilor inferiori.

Punţile dentare Protezele fixe parţiale (PFP), numite şi punţi dentare, sunt indicate în special pentru tratamentul (protezarea) unor breşe edentate. Punţile dentare sunt agregate cu ajutorul unor PFU, la nivelul dinţilor restanţi, numiţi dinţi stâlpi de punte sau, pe scurt, dinţi stâlpi.

Quick Timp de protrombină (analiză de sânge).

Quincke Edemul lui Quincke este o reacţie alergică ce este caracterizată printr-o erupţie edematoasă subcutanată. Acest edem se poate declanşa prin absorţia de alimente, de o înţepătură de insectă sau de luarea unor medicamente (sau după anestezii dentare). Edemul afectează mucoasele bucale şi ale căilor respiratorii superioare, precum şi ţesuturile subcutanate laxe ale feţei. Se manifestă printr-o umflatură bine delimitată, tare, de culoare roz pal, nepruriginoasă, dar care produce o senzaţie de arsură. Poate cauza asfixia din cauza localizării lui.e

Rădăcina dentară Parte a dintelui inclusă în alveola dentară a osului maxilar sau mandibular. Are rol de fixare a dintelui în os, fiind alcatuită din cement (la suprafaţa), dentină şi canal/sau canale radiculare.

Radiografie bitewing Radiografie dentară pe care se pot vedea: carii interproximale, conturul obturaţiei făcute, integritatea marginilor cervicale ale obturaţiei făcute, mărimea pulpei şi relaţia ei cu cariile şi obturaţiile, înăltimea crestei alveolare, localizarea de odontoame.

Radiografie cefalometrică Un film radiografic utilizat în studiul ştiinţific al măsurătorilor legate de cap şi puncte de referinţă specifice.

Radiografie dentară Imagine a dinţilor şi a maxilarelor, obţinută prin expunerea la radiaţiile X.

Radiografie panoramică Radiografie extraorală care include mandibulă şi maxilarul pe un singur film.

Ramsay-Hunt, Sindrom Paralizie facială a nervilor inferiori cu vezicule pe aceeaşi parte a: faringelui, a CAE-conductul auditiv extern, a feţei. Este provocat de virusul Zoster care prinde ganglionul geniculat.

Ranulă Chist mucoid al planseului bucal, întâlnită în special la adolescentii si adultii tineri, mai frecventa la femei decât la barbati. Se mai numeşte broscuţă sau grenouillette.

Reacţia de imunofluorescentă tehnică pentru punerea în evidenţă a anticorpilor specifici anti-HIV care apar în sânge ca urmare a infectării cu HIV - virusul imunodeficientei umane. Este utilizată ca test de confirmare a seropozitivităţii constatate prin testul ELISA.

Referita Sau otalgia nonotogenică este o durere la nivelul urechii ce este provocată de alte structuri anatomice (dinţii, amigdalele). Este o durere iradiată şi se mai numeşte şi otalgie secundară.

Regenerare tisulară ghidată (RTG) procedură chirurgicală de stimulare şi creştere osoasă a ţesuturilor parodontale profunde prin implantarea unor substanţe sau produse fie cu rol de barieră, sau de stimulare fie de control a repopulării celulelor în zona locală de defect, rămasă, într-o formă avansată de parodontopatie.

Regenerare tisulară indusă (RTI) tehnică chirurgicală modernă menită să resuscite ţesuturile parodontale resorbite să-şi declanseze mecanismele de refacere tisulare.

Reincluzie Procesul de reintoarcere în os a unui dinte care a fost iniţial erupt pe arcada dentară.

Replantarea dentară Metodă chirurgicală prin care un dinte expulzat accidental sau extras în scop terapeutic se repune în propria sa alveolă.

Resorbţia radiculară Fenomen biologic care constă în scurtarea treptată a rădăcinii dinţilor temporari până la dispariţia completă sau aproape completă, urmată de căderea acestora în vederea înlocuirii cu dentiţia permanenta.

Retainer Aparat de contenţie. El va "reţine" dinţii în poziţia lor corectă, după ce s-au aliniat ortodontic. Se poartă temporar (1-3 ani) sau permanent (toată viaţa). Retainer-ele sunt de 2 tipuri: mobile şi fixe.

Retainer Essix Seamană foarte mult cu gutierele Invisalign. Este transparent şi "îmbracă" dinţii nou poziţionaţi. Avantajul faţă de retainer-ul Hawley este că este invizibil (spre deosebire de celălalt tip, la care se văd legăturile de metal peste dinţi).

Retainer Hawley Aparat de contenţie mobil realizat din acrilat şi metal. Se realizează după mulajul fiecărui pacient şi este astfel unic de la om la om. Se pot plasa elemente grafice pe el.

Rezecţie apicală Metodă chirurgicală care constă în îndepărtarea apexului periapical, fiind precedată sau nu de tratament endodontic (obturaţie de canal).

Saliva Lichid fiziologic secretat în cavitatea bucală de către glandele salivare (parotide, sublinguale, submandibulare); principala sa funcţie este de a umecta mucoasele gurii (limba, obrajii, faringele), uşurând astfel fonaţia, masticaţia sşi deglutiţia; saliva mai are şi un rol antiseptic; volumul secreţiei sale este de 0,7 până la 1 litru pe zi.

Saliva parotidiană Salivă de tip seros (saliva de masticaţie) secretată de glanda parotidaă.

Saliva sublinguală Saliva vâscoasă, bogată în mucină (saliva de deglutiţie) produsă de glanda sublinguală.

Saliva submandibulară Saliva vâscoasă, bogată în mucină (saliva de deglutiţie) produsă de glanda submandibulară.

Scorbut Boală datorată lipsei de vitamina C, caracterizată prin anemie, căderea dinţilor etc.

Sept interdentar Perete care desparte rădăcinile a doi dinţi vecini.

Sept interradicular Perete care desparte rădăcinile unui singur dinte.

Sialadenita Boală caracterizată prin inflamarea şi mărirea în volum a uneia sau mai multor glande salivare. Patologia aceasta poate fi acută, cronică sau recurentă şi asociază de obicei simptome ca: durere, sensibilitate locală, înroşirea zonei (eritem local) şi edematiere instalată treptat. Cauzele infecţiei sunt de obicei virale sau bacteriene (germeni patogeni cu tropism particular pentru aceste glande sau cantonarea lor în aceste locuri în cadrul unor infecţii sistemice).

Sigilarea Şanturilor şi fosetelor reprezintă o procedură preventivă prin care suprafaţa ocluzală a dinţilor ce prezintă fisuri şi fosete adânci este "închisă", folosind materiale de sigilare pentru prevenţia cariilor de pe aceste suprafeţe.

Simptom Fenomen, tulburare sau senzaţie subiectivă care poate fi asociată unei stări anormale, unei boli.

Sindromul rădăcinilor scurte (short root anomaly) rădăcinile sunt considerate mai scurte decât normal când au lungimea egală sau mai mică decât lungimea coroanei. În forma localizată, rădăcinile scurte sunt de cauza genetică dar pot fi şi de cauză traumatică. În cele de cauza genetică, sindromul rădăcinilor scurte apare mai frecvent la feţe şi afectează în principal incisivii centrali superiori. În cele de cauză traumatică au la origine traume, pulpopatii sau iradieri în perioada de odontogeneză.

Smalţ Substanţă lucioasă, anorganică, de culoare albă, formată din cristale de hidroxiapatită care acoperă suprafaţa vizibilă a dinţilor.

SMI Stomatologia minim-invazivă este un concept de tratament stomatologic ce are la bază evaluarea riscului de carie al unui pacient şi aplicarea unor protocoale uzuale de prevenţie, control şi tratament al bolii.

Spaţiul retromolar Spaţiu aflat între ultimul molar şi marginea anterioară a ramurii mandibulei.

Spina nazală anterioară Punctul osos cel mai anterior al spinei nazale anterioare; reprezintă granită anterioară a maxilarului superior şi poate fi palpat în profunzimea punctului subnazale.

Spina nazală posterioară Punct osos de intersecţie al conturului distal al maxilarului cu planul palatinal; el reprezintă granita posterioară a maxilarului superior.

Stomatită aftoasă Afectiune virală, care se manifestă prin apariţia unei erupţii tip veziculare la nivelul mucoasei bucale. Veziculele ulcerează foarte rapid, iar ulceraţiile sunt extrem de dureroase, împiedicând alimentarea şi chiar vorbirea.

Stomatită de proteză Formă atrofică de candidoză cronică care se întâlneşte la persoanele vârstnice purtătoare de proteză, mucoasa de sub proteză fiind subţiată, atrofică, congestionată, de culoare roşie catifelată uneori prezentând eroziune sau zone hiperplazice, granulare. Leziunea este localizată strict sub proteza, mucoasă vecină fiind de aspect normal.

Stomatită nicotinică Formă particulară de keratoză difuză, generalizată a palatului dur şi mucoasei alveolare, pe suprafaţa careia se observă ca mici puncte roşii orificiile de deschidere ale glandelor salivare mici.

Stomatodinia Sindrom algic nespecific caracterizat prin usturimi sau senzaţie de arsură localizate mai frecvent la nivelul limbii - glosodinii - simptome care nu însoţesc nici un fel de semne clinice obiective.

Stopuri ocluzale de grad I Sunt cuspizii vestibulari ai molarilor mandibulari ce angrenează în fosetele interproximale ale antagonistilor maxilari cu excepţia cuspizilor disto-vestibulari ce angreneaza în fosetele centrale.

Stopuri ocluzale de grad III Sunt cuspizii palatinali ai molarilor maxilari ce angreneaza în fosetele interproximale ale antagonistilor mandibulari cu excepţia cuspizilor mezio-palatinali ce angrenează în fosetele centrale ale molarilor mandibulari.

Strungareaţă Sau diastemă sau diastema vera se caracterizează prin existenţa unui spaţiu uneori de dimensiuni foarte mari între cei doi incisivi centrali superiori.

Subnazale Puct cutanat aflat la trecerea dintre filtrumul buzei superioare şi columela în plan mediosagital.

Traumatism leziune determinata de factori agresivi externi, care pot fi: fizici (temperatura crescuta, scazuta, apa, raze solare, UV, radiatii etc.), chimici (substante corozive, acizi, baze etc.), mecanici (lovire, cadere, sectionare, injunghiere etc.), psihici etc.

Tisular Care apartine tesuturilor, al tesuturilor.

Tartrul dentar Depozit dur, calcifiat ce se depune pe suprafeţele dentare, îndeosebi pe feţele interioare ale incisivilor inferiori, pe faţa dinspre obraz a molarilor superiori, precum şi în regiunile în care dinţii nu se pot curaţa corespunzător (dinţi înghesuiţi, respectiv cei pe care nu se mestecă din pricina unor dureri). De asemenea, tartrul dentar se regăseşte şi pe lucrările dentare - coroane, punţi sau plombe.

Torque Deplasare a rădăcinii dintelui în plan vestibulo-oral, în timp ce coroana dentară este menţinuta pe loc.

Torus palatin Proeminenţă osoasă aflată pe linia mediană a bolţii palatine.

Transplantarea dentară Metodă chirurgicală prin care se introduce un dinte extras într-o alveolă nou creată. Poate fi un autotransplant dentar (dintele de la acelaşi pacient) sau heterotransplant (dintele de la alt pacient).

Transpoziţia dentară Inversarea sediului de erupţie a doi dinţi vecini.

Tratamentul de canal Atunci când pulpa dintelui este afectată, tratamentul de canal devine soluţia pentru a salva dintele, prin îndepărtarea nervului şi obturarea (umplerea) rădăcinii, urmată de restaurarea coroanei dintelui.

Treapta labială Buza superioară depăşeşte cu 1-2 mm către anterior buza inferioară

Trigonul retromolar Format între marginea anterioară a ramurii ascendente a mandibulei cu partea posterioară a liniei milohioidiene.

Trismus Contracţie spastică involuntară a muşchilor mandibulei, care împiedică deschiderea gurii.

Tubercul Bolk Cuspid suplimentar situat pe faţa meziovestibulară a molarilor 2 şi 3 superiori.

Ulceraţie Solutie de continuitate la nivel tegumentar sau mucozal, cu pierdere de substanta, depasind stratul bazal.

Ulceraţie traumatică Este o ulceratie produsa de actiunea mecanica directa asupra mucoasei a diferitilor factori traumatici locali: dinti malpozitionati, cu margini taioase, cuspizi ascutiti, resturi radiculare ascutite, margini ale protezelor mobile, ale corpului de punte, ale arcurilor ortodontice si ale crosetelor dentare, întepaturi, taieturi cu corpi straini din alimentatie, traumatisme exobucale care strivesc partile moi de planurile dure dentare sau osoase.

Ultrasonografia cantitativă - QUS (Quantitative Ultrasound sau pe scurt QUS) măsoară calitatea osului, spre deosebire de DEXA, care măsoară densitatea osului.

Unghiul mandibular Unghiul format între tangentele la ramura bazilară a mandibulei şi la marginea posterioară a ramului vertical al mandibulei cu valoare normală de 120-125 grade.

Unit dentar Aparat cu echipament tehnic complex, destinat tratamentului stomatologic.

Uzura dentară Proces fiziologic sau patologic de tocire a dinţilor.

Varnish (lacurile dentare) sunt substante care se aplică pe pereţii unei preparaţii dentare în scopul de a crea o barieră faţă de acţiunea iritantă a unor materiale de obturaţie şi a penetrării salivei la interfaţa restaurării dentare cu preparaţia. Nu sunt indicate in restaurările compozite, pentru ca monomerul acestora dizolvă răşina lacului dentar (se folosesc sub amalgamul de argint).

Vitamina A Cu rol important în protecţia pielii şi a mucoaselor, asigurând buna funcţionare a sistemelor osos şi nervos. Este, de asemenea, necesară pentru vedere, creşterea şi formarea oaselor şi rezistenţa organismului la infecţii. Vitamina A se gaseşte în natură sub două forme: retinol (prezentă în alimentele de origine animală) şi provitamina A sau caroten (care se găseşte atat în produsele animale cât şi în cele vegetale). Retinolul ajută vederea pe timp de noapte, dar şi în bolile de inimă, diabet, conjunctivite, glaucom, probleme gingivale şi alcoolism. Vitamina A are efecte mai importante asupra organismului decât acela de a vă ajuta să vedeţi noaptea. Ea stimulează producerea şi activitatea globulelor albe, participă la remodelarea osoasă, ajută la menţinerea sănătăţii celulelor endoteliale (cele care "căptuşesc organismul pe interior") şi reglează creşterea şi diviziunea celulară. Acest ultim rol i-a determinat pe cerecetători să urmărească dacă insuficienţa vitaminei A determină apariţia cancerului. Mai multe studii au distrus această ipoteză prin trialuri randomizate pe pacienţi cărora li s-a administrat supliment de beta-caroten, un prcursor al vitaminei A. Deşi este uşor să avem o alimetaţie deficitară în vitamina A, la fel se uşor este să consumăm prea mult. Se consideră că un consum de 10.000 de UI de vitaminaA, care este o valoare dublă faţă de cea zilnică recomandată, nu este periculoasă pentru organism. Totuşi, există dovezi că această cantitate de vitamina A poate creşte riscul de fractură de şold şi de malformaţii congenitale. Doza optimă recomandată este de 5000 UI pe zi pentru bărbaţi şi de 4000 UI pentru femei. Multe cereale pentru micul dejun, sucuri, produse lactate şi alte alimente sunt bogate în vitamina A. Fructele şi legumele, dar şi unele suplimente alimentare conţin vitamina A şi precursori acesteia pe care organismul îi poate transforma în vitamina A. Spre deosebire de vitamina A, precursorii acesteia nu sunt toxici nici dacă sunt consumaţi în cantităţi mari. Organismul poate transforma precursorii în vitamina A în cantităţile de care are nevoie şi de aceea nu este necesară monitorizarea cantităţii de precursori ingerate aşa cum este nevoie de monitorizarea cantităţii de vitamina A. De aceea este preferabilă alegerea suplimentelor alimentare care au vitamina A sub formă de precursori, şi anume beta-caroten. Este de evitat consumul de cantităţi crescute de vitamina A şi datorită faptului că aceasta interferă cu efectul benefic al vitaminei D.

Vitamina B1 (tiamina) face parte din complexul de vitamine B. Prezentându-se sub forma unei pudre transparente, albicioase, hidrosolubile, ea reactionează la lumină, caldură, umiditate, dar nu rezistă la alcalinitate sau oxidanţi. Numită şi vitamina performanţei intelectuale, tiamina asigură creşterea randamentului intelectual, fiind absolut necesară pentru functionarea normală a musculaturii şi a sistemului nervos. Este esenţiala în formarea ADN-ului şi ARN-ului şi în procesul de convertire a hidraţilor de carbon în energie. De asemenea, intervine în metabolismul apei şi reglează funcţiile motorii, secretorii şi de absorbţie digestivă.

Vitamina B12 (ciancoblamina) hidrosolubilă, ce conţine cobalt, element vital ce intră în componenţa globulelor roşii. Numită şi ciancoblamina, îţi aduce aportul si la mentinerea functionalitatii normale a sistemului nervos (ajutand la formarea tecii de mielina ce înveleşte fibrele nervoase, esenţiale pentru transmiterea de impulsuri nervoase în tot corpul), ameliorează irascibilitatea şi contribuie la îmbunătăţirea capacităţii de concentrare, de memorare şi de păstrare a echilibrului psihic. De asemenea, constituie un aliat preţios în menţinerea acuităţii simţului tactil şi auditiv, în percepţia durerii şi în echilibru.

Vitamina B2 (riboflavina) are un rol determinant în reglarea respiraţiei celulare, în procesul de fixare a fierului în hemoglobina, în sinteza proteinelor, precum şi în catabolismul lipidelor şi glucidelor.

Vitamina B3 (acidul pantotenic, niacina sau vitamina PP) participă în metabolismul proteic, lipidic, glucidic, mineral, normalizând funcţia suprarenalelor. Ea atenuează riscul apariţiei unor tulburări cardiovasculare, diminuând colesterolul dăunător (LDL), crescând nivelul celui benefic (HDL) şi scazand nivelul trigliceridelor din sânge.

Vitamina B4 (adenina) alături de alte vitamine B, intervine în funcţiile sistemului nervos, cât şi cele ale sistemului hematopoietic. Printre procesele în care vitamina B4 are o importanţă majoră, se numără: formarea globulelor roşii, metabolizarea proteinelor, absorbţia fierului. Are un rol important şi în producerea acizilor nucleici (AND şi ARN), diviziunea celulară, utilizarea zaharurilor şi aminoacizilor.

Vitamina B6 Vitamina hidrosolubilă foarte sensibila la lumină, dar rezistentă la caldură şi la procesul de oxidare. Termenul de vitamina, B6 grupează trei substanţe inrudite, între care cea mai cunoscută este piridoxina, celelalte două fiind piridoxamina şi piridoxalul. Ea contribuie la sinteza neurotransmiţătorilor, molecule ce permit trecerea influxului nervos, esenţial în elaborarea gândirii, emoţiilor, memoriei; previne deci dereglarea sistemului nervos. De asemenea, favorizează formarea anticorpilor şi creşte rezistenţa la infecţii; previne spasmele musculare; tratează sindromul premenstrual; diminuează riscul apariţiei calculilor renali; reduce numărul şi intensitatea crizelor la astmatici; înlesneşte metabolizarea aminoacizilor, proteinelor, grăsimilor, steroizilor, hemoglobinei, transformarea glicogenului în glucoza; împiedică formarea matreţii. Vitamina B6 indispensabilă metabolismului, deoarece ajută la transformarea proteinelor, lipidelor şi glucidelor. Intervine în formarea globulelor roşii şi este un antioxidant foarte puternic, ajutând organismul să elimine unele substanţe toxice.

Vitamina B9 (acidul folic sau inozitol), vitamina hidrosolubilă a grupului B este o veritabilă sursă de energie şi dinamism. Vitamina B9: bulletare efect antialergic, bulletefect chemotactic pozitiv asupra polimorfonuclearelor; bulletajută la formarea AND-ului; bulletacţionează ca un factor de creştere; bulleteste indispensabilă în formarea globulelor roşii, prevenind astfel anemia megaloblastică; bulletfavorizează echilibrul emoţional; bulletdiminuează durerea; bulletcreşte producţia de lapte matern; bulletprevine apariţia cancerului la plămâni, colon, uter; bulletprotejează organismul de bolile cardiovasculare şi de accidentele vasculare cerebrale; bulletprotejează fătul de anomalii congenitale ce pot afecta creierul şi coloana vertebrală; bulletserveşte la metabolizarea grăsimilor, reducând nivelul colesterolului sanguin; bulletfavorizează nutriţia celulelor creierului; bulletconstituie hrana vitală pentru păr, putând preveni rărirea acestuia şi apariţia cheliei.

Vitamina C (acidul ascorbic) reprezintă un antioxidant de excepţie ce contribuie activ la frânarea proceselor degenerative din organism. Facând parte din grupa vitaminelor hidrosolubile, vitamina C se elimină în cantităţi mari din organism. Organismul uman nu îşi poate sintetiza propria vitamina C şi tocmai de aceea trebuie să şi-o procure din alimente sau din alte surse. Potrivit studiilor clinice, organismul uman nu poate face rezervă de vitamina C şi nu o poate reţine în corp mai mult de câteva ore. Vitamina C este foarte importantă într-o serie întreagă de afecţiuni, cum ar fi în mod special infecţiile, în cazurile de gripă, dar este recomandată şi în alte afecţiuni, în cazul femeilor însărcinate, cele care alăptează, persoanelor în vârstă a căror imunitate este scăzută, celor care au activitate intensivă şi sunt supuse stresului sau suprasolicitării, precum şi celor cu o dietă neechilibrată. Vitamina C se pierde foarte repede în situaţiile în care este căldură, în cazul în care sunt radiaţii ultraviolete sau al unor metale, precum cupru sau fier.O atenţie deosebită este îndreptată către pacienţii fumători sau consumatori frecvenţi de băuturi alcoolice. De aceasta vitamina este nevoie pentru sinteza de colagen, care se găseşte în ţesutul osos şi dentar, în tegumente, lipsa acesteia făcând ca îmbătrânirea să se producă mai devreme. În combinaţie cu vitamina P, ea contribuie la creşterea rezistenţei vasele capilare, lipsa ei putând duce la hemoragii. Vitamina C este implicată de asemenea în metabolismul sintezei carnitinei, o substanţă esenţială în metabolismul acizilor graşi. Ea permite să se dezvolte colesterolul bun şi asigură protecţia împotriva bolilor cardiovasculare. Vitamina C este implicată în producerea hematiilor, fiind indicată în anemii. Cel mai important rol al vitaminei C este creşterea rezistenţei la infecţii, a imunităţii organismului, distruge microbii şi infecţiile în mod deosebit în perioada de frig. De altfel, ea se şi recomandă în această perioadă. Vitamina C se găseşte mai mult în coaja fructelor cum este cazul mărului. Printre cele mai importante alimente care sunt bogate în vitamina C se află: ardeiul gras roşu, pătrunjelul verde, mărarul, coacăzele.

Vitamina D (antirahitică) liposolubilă, adică este absorbită de grăsimi, fiind esenţiala în resorbţia calciului şi fosforului la nivelul intestinului, catalizând totodată transformarea fosforului organic în anorganic şi mobilizându-l în ţesuturi. Calciferolul, componentaă a vitaminei D, poate fi clasificat în ergocalciferol sau vitamina D2 şi colecalciferol sau vitamina D3. Vitamina D are un rol dominant în formarea scheletului nostru, mai ales în faza de creştere, asigurând transportul calciului şi fosforului în zonele corpului care au nevoie de ele pentru a sprijini creşterea osaturii infantile şi remineralizarea osaturii adulte; permiţând absorbţia acestor minerale în intestin, apoi transportul calciului în sânge şi reabsorbţia fosforului în rinichi.

Vitamina E Diverşii tocoferoli, adică varietăţi de vitamina E, se găsesc din belşug în uleiurile vegetale, obţinute din germeni sau seminţe, de pildă uleiul de floarea-soarelui, uleiul de soia, uleiul de măsline. Pentru a fi absorbită în mucoasa intestinală, vitamina se combină cu molecule de grăsime. Ca şi în cazul celorlalte vitamine liposolubile A, D şi K, este necesar ca hrana zilnică să conţina o oarecare cantitate de grăsimi, pentru ca vitaminele să poată fi asimilate în intestin.

Vitamina K (antihemoragică) este indispensabilă vieţii, funcţia ei de bază fiind aceea de a coagula rapid sângele şi de a acţiona preventiv asupra sângerărilor şi hemoragiilor interne. Este o vitamină liposolubilă, care rezistă la căldură, dar nu şi la lumina în prezenţa oxigenului şi în mediile alcaline.

Vitamina K1 (fitochinona) sintetizată de frunzele verzi şi se găseşte în vegetalele verzi. Ea micşorează permeabilitatea capilarelor şi favorizează procesul de regenerare a ţesuturilor.

Vitamina K2 (farnochinona) sintetizată de către microorganismele de putrefacţie.

Vitamina K3 (menadiona) produs de sinteză cu proprietatea ca este hidrosolubil (spre deosebire de celelalte). Dozele mari de menadionă riscă să se acumuleze în organism, generând distrugerea globulelor roşii, având drept consecinţă anemia.

Vitamina P (citrina) normalizează permeabilitatea vaselor şi rezistenţa lor. Făcând parte din grupul flavonelor, colorate în galben, ea acţionează sinergic cu vitamina C, având parţial şi rol de economisire a acesteia. Evoluţia acestei carenţe poate fi progresivă dacă alimentaţia este deficitară. Complicaţiile grave sunt hemoragiile retiniene sau cele cerebrale. Sunt bogate în vitamina P fructele (struguri, prune, lămâi, mandarine, portocale), macesul, coacazele, varza, spanacul, ceaiul, ardeii dulci, drojdiile alimentare şi de bere. Carenţa acestei vitamine duce la slăbiciune generală, dureri în membrele inferioare la mers şi hemoragii cutanate-purpură. Tulburările de permeabilitate capilară se datoreaza scăderii tonusului vaselor capilare.

Walkhoff Substanţă antiseptică ce conţine: paramonoclorfenol, camfor şi mentol. Se utilizează în tratamentul medicamentos al afecţiunilor pulpare (24-72 de ore în 3-4 repetări).

Walther Canal excretor al glandei sublinguale, ce se deschide endobucal în plica sublinguală.

Western Blot Sau "test HIV" sau IFA prescurtare după termenul de Immuno-Fluorescent Assay = tehnică pentru punerea în evidenţă a anticorpilor specifici anti-HIV care apar în sânge ca urmare a infectării cu HIV - virusul imunodeficienţei umane, test de confirmare a seropozitivităţii constatate prin testul ELISA.

Wharton Canalul excretor al glandei submandibulare, ce se deschide endobucal printr-un orificiu situat în vecinătatea frenului lingual, numit carunculă.

Wipla Oţel alcătuit din crom şi nichel neoxidabil. Se utilizează la: bulletconfectionarea puntilor dentare; bulletcrosetelor rigide sau elastice; bulletscopuri ortodontice; bulletimobilizarea fracturilor oaselor maxilare.

Xenon-133 Izotop radioactiv utilizat în medicina nucleara, care cedează particule beta cu iradieri înalte.

Xerocheilie Stare de uscăciune a buzelor.

Xerostomie Starea de uscăciune a gurii datorată diminuarii secreţiei salivare (producţia de salivă este mai mică de 0,2 ml/minut).

Xeroza Uscăciune a pielii prin scăderea secreţiei glandelor sudoripare şi sebacee.

Xilina (lidocaina) este un anestezic local, utilizabil atât pentru infiltraţii cât şi pentru anestezia de contact. Adăugarea de adrenalină îi prelungeşte efectul, anestezia instalându-se după o perioadă de latenţă scurtă de circa 1-2 minute.

YAG laser (laser ytriu-aluminiu-granat) este un tip de laser folosit în chirurgie pentru secţionarea ţesuturilor.

Ytrium-90 Izotop radioactiv al elementului ytrium, utilizat in radioterapie.

zirconiu Element chimic, metal de culoare cenușie, intermediar între siliciu și aluminiu, care se folosește la fabricarea recipientelor rezistente la temperaturi înalte, a unor oțeluri speciale etc

Zăbăluţă Micoză care interesează comisurile bucale care prezintă eroziuni, fisuri şi cruste pe fond congestiv.