Ai intrebari sau nelamuriri? Nu ezita sa ne contactezi la numarul de telefon 0731 052 333!

Aparat dentar safir

Aparat dentar safir

Aparatul dentar din safir reprezintă, în momentul, de față, o soluție foarte avantajoasă de îndreptare a dinților, în scopul ameliorării unei fizionomii care nemulțumește sau tratării unei ocluzii deficitare, care provoacă disconfort, chiar durere.

În încercarea de a oferi raspunsuri de la A la Z despre aparatele dentare nu puteam să nu discutăm această opțiune de tratament ortodontic, tot mai des solicitată de către pacienți.

Așa cum bine știți, există aparate dentare fixe si mobile. Dintre cele fixe, aparatele se aplică pe fața vestibulară sau pe fața linguală (aparatul dentar invizibil lingual). Materialele utilizate la realizarea bracketilor ce se montează pe fața vestibulară a dinților sunt aliajele metalice, ceramica și safirul.

De ce să alegeți un aparat cu brackeți din safir?

safirÎn primul rând, pentru că este aproape invizibil, chiar dacă se ”lipește” pe față dinților. Cum se poate acest lucru? Datorită proprietăților optice ale acestui mineral, din clasa oxizilor de aluminiu. Safirul natural, datorită impurităților, poate avea nuanțe de la roșu (rubin), la galben sau albastru, fiind folosit la realizarea bijuteriilor.

Safirul sintetic este îmbunătățit cu oxid de titan, ceea ce îl face incolor și perfect transparent, astfel încât să se vadă nuanța naturală a dinților dumneavoastră.

Estetica superioară se datorează și faptului că acest material nu se colorează dacă veți continua să fumați, să beți cafea, vin sau cola și vă puteți păstra vechile obiceiuri. Prin comparație, brackeții din material ceramic sunt albi, și au un aspect plăcut, estetic, doar dacă dinții au la rândul lor o nuanță deschisă, în caz contrar se poate indica, în prealabil, o albire dentara, ceea ce va crește costul tratamentului.

 

În al doilea rând, pentru că un astfel de aparat vestibular este la fel de rezistent ca și unul metalic. Brackeții metalici au pe spate un caroiaj care le îmbunătățește adeziunea la dinte.

Similar acestui model, brackeții din safir prezintă pe spatele lor microgranule de zirconiu, care formează goluri extrem de mici în care pătrunde compozitul dentar și astfel se creează o ”dublă fuziune”, atât chimică, dar și mecanică, grație microretențiilor oferite de oxidul de zirconiu. De ce este important acest lucru? Pentru că îi conferă aparatului din safir capacitatea de a se fixa extrem de puternic pe dinte, astfel încât să suporte forțele necesare unui tratament ortodontic oricât de dificil. Nu trebuie să vă mai faceți griji că brackeții se vor desprinde de pe dinte, cum se întâmplă cu cei din ceramică.

Mai mult decât atât, aparatul ortodontic din safir este plăcut la purtare, având muchii rotunjite, obținute prin frezare cu ajutorul unor discuri cu diamant. Da, cu diamant, deoarece este singurul mineral mai dur decât safirul, având o duritate de 10 pe scala Mohs, iar safirul imediat inferioară, de 9. Cu ce vă ajută acest lucru, vă veți întreba? Fiind atât de atent finisat, nu veți mai resimți neplăcerile cauzate de brackeții din metal, care de obicei zgârie și nu produc leziuni, ulcerații pe mucoasa buzelor sau a limbii, fiind obligatorie folosirea cerii dentare.

Aparatul dentar din safir se cimentează pe smaltul dintelui la fel de simplu ca și cele din metal sau ceramică, cu avantajul major al unei forme ce urmărește perfect anomalia dintilor și se potrivește fiecărui grup de dinți în parte.

De aceea, medicul poate manevra mai ușor aceste piese delicate, le poate potrivi mai rapid pe fiecare dinte și astfel se reduce considerabil timpul petrecut pe scaunul stomatologic, precum și disconfortul cauzat de menținerea îndelungată a gurii deschise și de senzatie de uscaciune.

aparat dentar safirAvând în vedere cele prezentate, aparatul dentar din safir este o opțiune excelentă dacă ați decis să purtați un aparat ortodontic.

El vă satisface exigențele fizionomice mult mai bine decât un aparat ceramic, la un pret mult mai mic decât aparatele linguale.

Cu această ”bijuterie” veți obține un zâmbet perfect aliniat, corect, frumos, în scurt timp și în cea mai mare discreție.

Inapoi la servicii
Asistenta online